Menu
16 Oct
2013
Scris in categoria: Editorial, Monden
De    Nu sunt comentarii

Un smartphone fără aplicaţii

Surprinzător, dar nici articolul ăsta n-are vreo legătură cu titlul…
Dacă vă spuneam din start că e vorba despre cărţi şi citit, sigur vă întorceaţi la păcănele şi pornache. E în regulă. Şi eu aş face orice altceva la ora asta, în loc să mă “citesc” pe mine. Din păcate, cititul (nu neapărat cititul de păreriști online) a devenit în ultimii ani un scut al bobinelor semidocte de pe Facebook. Vorbesc despre oamenii care şi-au împânzit profilul cu referinţe obscure şi aniversări de poeţi. Aceiaşi oameni care împart cultură în “noi” şi ”manelişti”. Un grup care a căzut de acord că specia superioară a faunei urbane e obligată să care zilnic un Ayn Rand în poşetă. E trist, dar unele dintre mai pedante şi limitate persoane cunoscute în ultimii ani mi s-au recomandat drept “cititori de cursă lungă”.

Desigur, critica asta dubioasă vine de la un om care-şi petrece majoritatea timpului scriind şi destul de mult timp citind. În ambele cazuri, meseria şi proiectele personale mă obligă să deviez de la ceea ce unii ar numi “citit sănătos”. În esenţă, aici apare şi întrebarea mea: de unde anume încep “beneficiiile cititului”? Informaţia textuală e vitală oricărei meserii care necesită o minimă calificare. Va trebui să ”citeşti” fie că eşti copywriter, fie că eşti inginer. Care e însă diferenţa, profesional vorbind, dintre un inginer care l-a citit pe Albert Camus şi unul care nu a făcut-o? Chiar dacă filosoful francez ar putea oferi nişte salturi în gândire, aplicabilitatea lui directă este chestionabilă. E de preferat inginerul care şi-a citit documentaţia din scoarţă în scoarţă, chiar dacă fanul Camus ar putea fi mai amuzant la o bere.

Books in tablet computer and smartphoneÎn plus, citirea unor autori, din pură plăcere sau din snobism, nu garantează mare lucru. Nu garantează înţelegerea textului şi nu garantează utilizarea lui în interacţiunile zilnice. Pentru asta, e nevoie de câteva facultăţi mentale decent dezvoltate. Memoria şi spiritul analitic joacă un rol vital în înţelegerea şi aplicarea unui anumit tip de lectură. Cu alte cuvinte, educaţia şi toceala nu sunt suficiente: trebuie să fii şi “băiat deştept”. Sunt oameni care citesc în diagonală un text şi pot înţelege şi specula mai mult pe marginea lui decât ”fanii adevăraţi”. Aici ar fi o întreagă discuţie despre tipuri de cititori, dar mai importantă este cea despre tipurile de oameni. Pe scurt: nu e suficient să citeşti.

Mai important, o bună parte din cărţile celebre, recomandate, clasice sau esenţiale nu reprezintă altceva decât un produs cultural. Atât. Utilitatea lor practică este minimă sau nu cu mult mai relevantă decât utilitatea unui joc PC bine făcut sau a vreunui serial mai deştept. Avantajul psihologic al cititului ar fi concentrarea pe o activitate unică şi folosirea intensivă a imaginaţiei. Asta, evident, dacă îţi poţi folosi intensiv imaginaţia şi nu vizualizezi orice carte în stereotipuri seci. Mulţi oameni care nu se prea omoară cu cititul de tomuri dau dovadă de vizibil mai multă erudiţie şi ”cultură” decât cei care o fac. Desigur ca şi primii, citesc, doar că nu ţin să afişeze public procesul şi nici să-şi construiască o bibliotecă. Mi se pare oricum deplasat să spui că lumea “nu mai citeşte”, într-o epocă în care informaţia scrisă e abundentă. Lumea citeşte, doar că nu citeşte Kant la lumina lumânării. Mai mult, dacă vrei să afli anul în care a fost scrisă “Critica Raţiunii Pure”, ai nevoie de un smartphone, nu de o oră la bibliotecă.

Până la urmă, de ce ar face-o? De câte ori apare în mod natural nevoia de a discuta despre imperativul categoric? De câte ori apare în mod natural discuţia despre “lecturi celebre”, fără a fi plecat dintr-o nevoie de epatare? Zic şi eu, pentru că în schimbul zilnic de cuvinte ai mai multe şanse să găseşti o referinţă la un film recent, videoclip viral sau eveniment mediatic. E atât de grav? A dispărut cultura? Au murit cărţile? Nu, informaţia e tot acolo, doar că s-a adaptat. Oamenii schimbă impresii despre ultimul roman al lui Terry Pratchett în metrou şi nu-l mai disecă pe Lovecraft la cenaclu. E o evoluţie perfect normală, nu o ”degenerare” a culturii. Cultura, în sensul ei antropologic, nu are cum să ”degenereze”.

De-asta nu pot înţelege apărarea îndârjită a cititului pe suport fizic şi nu voi înţelege niciodată cititul ostentativ (“Iată, eu citesc… tu de ce te joci pe mobil?”). Da, şi mie îmi place mirosul de carte proaspăt legată. Da, şi eu car uneori în mapă ceva lectură ”extracuriculară” pentru drumul spre birou. Ei bine, şi? Îmi dă asta vreun drept să-l privesc de sus pe omul care sparge dovleci pe iPhone? N-aş spune. Niciunul dintre noi nu vrea să rămână singur cu propria persoană. Sunt doar metode diferite de evadare, adaptate drumului, stării de moment şi personalităţii. Poate că într-o discuţie despre decizii de cumpărare, ultima mea lectură m-ar plasa peste colegul de drum. Pe de altă parte, am vaga impresia că tema respectivă nu apare prea des în viaţa unui contabil care sparge dovleci pe iPhone.

books-pano_25190Acum, că aţi citit cinci paragrafe sforăitoare despre cât de supraevaluat e cititul, mă voi obosi să explic şi titlul. Ei bine, tot articolul ăsta a pornit de la o discuţie în care eu îi comparam pe mulţi dintre apărătorii cititului intensiv cu nişte telefoane ieftine. Le ştiţi. Genul de pocnitori cu Android modificat pe care producătorii şi distribuitorii ţi le livrează pline ochi de aplicaţii şi joculeţe obscure. Informaţia e până la urmă acolo, însă suportul ei este incapabil să o folosească în mod coerent. Mai mult, o bună parte din ”informaţie” arată bine în filmul de prezentare, însă e complet nepractica. Este “bloatware”, dacă vreţi… genul de produs cu mai puţină utilitate decât almanahul Click. Oricât ai decora telefonul, procesorul ăla supraturat îşi va arăta limitările cu prima ocazie.

Pe de altă parte, dacă ar fi să duc metaforă asta dubioasă până la capăt, nici ”non-cititorii” n-ar arăta prea bine. Oamenii care refuză cu îndârjire lectura în multiplele ei forme nu sunt altceva decât nişte smartphone-uri fără aplicaţii disponibile. Mintea le merge fără “lag”, lucrurile sunt funcţionale, dar simţi totuşi că lipseşte ceva. Lectura este unul din mijloacele de adaptare la grupul social din care ajungi până la urmă să faci parte. Dacă respectivul grup are nevoie de metafore complexe pentru a exista, atunci nu prea ai de ales. Pentru cei mai modeşti în aspiraţii, calea de mijloc nu-l implică pe Wittgenstein, dar nici nu exclude informaţia textuală. Chiar dacă trăim într-un secol al vitezei, un secol în care şahul e un simplu joc, câteva “aplicaţii” de bază sunt necesare pentru un minim succes social. Cu alte cuvinte, cititul e un hobby sănătos. Din păcate, e greu de crezut că, în 2013, simpla cultură livrescă e o metodă necesară sau suficientă pentru a-ţi proba inteligenţa.
P.S: În aceeaşi discuţie ajunsesem la concluzia că mulţi oameni pretind că citesc cam în aceeaşi măsură în care se uită la Discovery. De cele mai multe ori, aportul informaţional al cărţilor cumpărate de la chioşc e acelaşi cu al emisiunilor despre camioane extreme.

Vlad Stoiculescu
www.krossfire.ro

 

Și, ce părere ai?